Hotelurile de business și agențiile care fac business travel, dar și hotelurile și agențiile care se bazează pe turismul intern vor fi primele care vor ieși din criza generată de pandemia de coronavirus, iar Delta Dunării și zonele rurale care au hoteluri și pensiuni bune vor fi primele care îi vor reatrage pe turiștii străini, consideră Simion Alb, specialist în turism și fost director, timp de două decenii, al Biroului de Promovare al României de la New York.
Scăderea TVA și impozitul specific au ușurat povara fiscală a hotelierilor, stimulându-i să investească în renovări de camere, spații comune sau în piscine, spații de joacă pentru copii sau în echipamente și active care au permis trecerea la servicii all inclusive, a declarat pentru Profit.ro Ionuț Nedea, proprietarul Litoralulromanesc.ro, agenția care vinde cele mai multe vacanțe pe litoralul autohton. Comentariile lui Nedea vin în contextul în care Simion Alb, specialist în turism și fost director, timp de două decenii, al Biroului de Promovare al României de la New York, a declarat pentru Profit.ro că cele mai importante măsuri luate de stat în ultimii ani pentru turism, reducerea TVA și impozitul specific, nu au avut efecte pozitive pentru turiști, pentru că nu s-a ieftinit nici cazarea și nici masa, și nici pentru stat, ba, mai mult, introducerea voucherelor de vacanță a reușit chiar să scumpească vacanțele.
Cele mai importante măsuri luate de stat în ultimii ani pentru turism, reducerea TVA și impozitul specific, nu au avut efecte pozitive pentru turiști - pentru că nu s-a ieftinit nici cazarea și nici masa - și nici pentru stat. Din contră, introducerea voucherelor de vacanță a reușit chiar să scumpească vacanțele, consideră Simion Alb, specialist în turism și fost director, timp de două decenii, al Biroului de Promovare al României de la New York.
Tichetele de vacanță sunt o măsură care nu oferă avantaje, oportunități egale tuturor turiștilor potențiali sau tuturor hotelierilor și ar fi fost mai bine ca suma alocată de stat acestora să fie direcționată către investiții sau către persoane cu venituri modeste, pentru utilizarea doar în extrasezon, a declarat pentru Profit.ro Simion Alb, specialist în turism și fost director al Biroului Național de Turism al României la New York. El crede că e foarte posibil ca acordarea tichetelor de vacanță să determine creșterea costului vacanțelor în țară în acest an cu mai bine de 15%, ceea ce ar putea conduce la creșterea cererii pentru vacanțe în străinătate.
Simion Alb, fostul șef de reprezentanță turistică la New York, considerat de industrie, alături de fostul său omolog de la Viena, Simion Giurcă, considerat cel mai valoros specialist în promovarea turistică a României, a părăsit la sfârșitul anului trecut Ministerul Turismului și a preluat conducerea departamentului de incoming al agenției Paralela 45.
Simion Alb și Simion Giurcă, foștii șefi ai Birourilor de Promovare a României de la New York și Viena, considerați de mediul de business ca fiind cei mai activi și mai performanți oameni de promovare care au lucrat în ultimii 28 de ani în entitățile care au condus turismul, au demisionat și părăsit Ministerul Turismului la începutul acestei săptămâni. Ministrul de resort, Mircea Dobre, care a închis toate birourile de turism ale României din străinătate în luna iunie, în plin sezon turistic, a chemat directorii acestora în țară, iar celor doi Simioni le-a propus funcții de simpli angajați ai departamentului de promovare, cu salarii de 450 de euro pe lună.
Birourile externe de turism ale României, singurele entități care promovează turismul românesc în străinătate, își vor opri activitatea în cel mult trei luni, până la la finalul primei decade a lunii august, operațiunea fiind avizată de Guvern, la propunerea ministrului de resort. În ultimele zile, reprezentanți ai industriei din turism au insistat pentru ca această decizie să nu fie adoptată.
Birourile externe de turism ale României, singurele entități care promovează turismul românesc în străinătate, vor fi închise, operațiune prin care ministrul de resort reușește în doar câteva luni de mandat, ca niciun alt predecesor, să culeagă criticile și dezaprobarea multor turoperatori importanți. Cele mai importante patronate din domeniu spun că decizia este una proastă și că ministrul ar fi trebuit să se consulte cu industria înainte să ia o hotărâre crucială pentru promovarea turismului.
România are potential în a atrage mai mulți turiști americani și poate miza pe Dunăre, Delta Dunării, satele care au reușit să își păstreze caracterul și tradițiile, Munții Carpați și orașele cu arhitectură originală, dar va fi nevoită să dezvolte produse turistice mai scumpe, pe măsură ce cererea va continua să crească, a declarat pentru News.ro șeful Biroului Național de Turism al României din America de Nord, Simion Alb.
Circa 250.000 de turiști din SUA și Canada vor vizita România în acest an, iar cele mai cunoscute și mai populare zone și atracții turistice, în rândul turiștilor din SUA, sunt sudul Transilvaniei, Bucureștiul, castelele Peleș și Bran și mânăstirile din Bucovina, a declarat, pentru News.ro, șeful Biroului Național de Turism al României din America de Nord, Simion Alb.
Deși Bucureștiul atrage trei sferturi dintre străinii care se cazează an de an în România, nu se poate spune că e un oraș turistic. Nu vedem la tot pasul, ca la Paris, Roma, Viena, Praga sau chiar Budapesta grupuri de străini însoțiți de un ghid care le explică istoria locurilor și a clădirilor din jur, în timp ce ei scapără aparatele de fotografiat, căscând gura la minunățiile arhitectonice din jur, pe care le recunosc de prin filme.